La 12 octombrie 1949, pe artera principală a orașului, actualmente Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt, au fost puse în circulație primele 6 troleibuze de modelul MTB-82. Astăzi, ÎM „Regia Transport Electric Chișinău, cea mai mare întreprindere de transport din Republica Moldova, sărbătorește 75 ani de la lansarea primului troleibuz pe străzile capitalei!
Această inițiativă a reprezentat un pas important spre modernizarea transportului public, oferind locuitorilor o alternativă mai rapidă și mai ecologică la mijloacele tradiționale de deplasare.
Cu ocazia aniversării, primarul general, Ion Ceban le-a adresat un mesaj de felicitare și a înmânat diplome angajaților care și-au dedicat viața acestei întreprinderi.
„Le-am mulțumit pentru răbdare, dăruire şi profesionalism şi le-am urat mulți ani. Am oferit diplome, celor mai longevivi angajați ai întreprinderii, care muncesc în cadrul RTEC de mai bine de 40 sau chiar 50 de ani. Î. M. „Regia Transport Electric” rămâne un pilon al transportului public electric din Republica Moldova, datorită echipei sale dedicate de peste 2.500 de angajați care lucrează zilnic pentru a asigura servicii de calitate pentru chișinăuieni. Muncim în continuare pentru a asigura angajamentul municipalității pentru dezvoltarea continuă a mobilității urbane” a conchis Ion Ceban.
În ultimii ani, RTEC a făcut progrese semnificative în modernizarea infrastructurii și a flotei sale de vehicule. Întreprinderea a beneficiat de investiții mari din partea municipalității, mijloacele fiind investite în modernizarea infrastructurii interne, dotarea cu echipamente noi și crearea condițiilor optime de muncă pentru angajați, în special șoferi și taxatori.
În perioada anilor 2020-2024, 145 de troleibuze noi și cu parcurs, au fost achiziționate, pentru a completa parcul rulant. Misiunea RTEC este de a asigura confortul și siguranța pasagerilor prin servicii sustenabile de transport de înaltă calitate.