Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale din România la nivel naţional, la ora 15.00 este de 29,12%, aproape identică celei din turul 1 al alegerilor dn 2019. Prezenţa la vot, cumulată cu votul din străinătate este de 32,42%. Aproape 500 000 de români au votat până la această oră la secţlile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost puţin peste 450.000.
Prezenţa finală la vot la prezidenţialele din 2019 a fost de 47,66%, 675 348 de alegători au votat atunci în secţiile din diaspora în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Cele aproape 19 000 de secţii de votare de pe teritoriul României s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot.