Toamna electorală continuă și în România. În noiembrie și decembrie cetățenii români, inclusiv cei din Republica Moldova, sunt așteptați la urne pentru a-și exprima votul.
În perioada 22 noiembrie – 1 decembrie 2024, românii vor alege președintele și parlamentarii care vor reprezenta România în următorii ani.
Cetățenii români din afara României, inclusiv din Republica Moldova, vor putea vota la una dintre cele 52 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Înregistrarea prealabilă este opțională pentru cei care vor vota la secții, dar devine obligatorie pentru românii care doresc să voteze prin poștă. Autoritatea Electorală Permanentă a deschis procedura de înregistrare online pentru votanții din diaspora, detalii fiind disponibile pe site-ul oficial.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 24 noiembrie, cu un posibil al doilea tur pe 8 decembrie, dacă niciun candidat nu va obține majoritatea absolută. Pe buletinul de vot, cetățenii vor putea alege între 14 candidați care își doresc să devină președintele României pentru următorii 5 ani.
- Elena Lasconi (Uniunea Salvați România),
- George Simion (Alianța pentru Unirea Românilor),
- Marcel Ciolacu (Partidul Social Democrat),
- Nicolae Ciucă (Partidul Național Liberal),
- Hunor Kelemen (Uniunea Democrată Maghiară din România),
- Mircea Geoană (independent),
- Ana Birchall (independent),
- Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru (Alternativa pentru Demnitate Națională),
- Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie),
- Ludovic Orban (Forța Dreptei),
- Călin Georgescu (independent),
- Cristian Diaconescu (independent),
- Cristian-Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român),
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale).
Președintele României, deși are atribuții limitate de putere în comparație cu parlamentul și guvernul, este garantul respectării legilor, comandantul suprem al armatei și reprezintă statul român pe plan internațional.
Parlamentul României este bicameral, format din Senat (136 de mandate) și Camera Deputaților (329 de mandate). Alegerile pentru cele două camere vor avea loc pe 1 decembrie, iar cetățenii vor alege dintre cele 31 de partide care concurează pentru Senat și cele 50 de formațiuni politice care vor să ocupe locuri în Camera Deputaților.
Votul în Republica Moldova: Cum și unde pot vota cetățenii români?
În Republica Moldova, vor fi deschise 59 de secții de votare, atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru cele parlamentare. Acestea vor fi distribuite astfel: 17 secții de votare în nordul Moldovei, 34 de secții în centrul țării, inclusiv 16 la Chișinău și 8 secții în sudul Moldovei.
Moldovenii cu cetățenie română vor putea vota în aceste secții în conformitate cu programul stabilit:
- Alegeri prezidențiale: 22 noiembrie (12:00 – 21:00), 23 noiembrie și 24 noiembrie (07:00 – 21:00)
- Alegeri parlamentare: 30 noiembrie și 1 decembrie (07:00 – 21:00)
De asemenea, există și posibilitatea de vot prin corespondență, introdusă în 2019, însă numărul celor care au ales această metodă în Moldova a fost extrem de redus (doar 17 cetățeni în 2020).
Moldoveni cu cetățenie română pe listele partidelor din România
Mai multe persoane din Republica Moldova se regăsesc pe listele partidelor românești care participă la aceste alegeri. Printre candidații din partea moldovenilor se numără:
- Iurie Ciocan (fost președinte al Comisiei Electorale Centrale din R. Moldova), care candidează pentru un mandat de deputat pe lista PSD.
- Boris Volosatîi (actual deputat în Parlamentul României), care candidează pe lista AUR.
- Vasile Costiuc, președintele Partidului Democrația Acasă, care este de asemenea pe lista AUR.
- Ion Iovcev (fost director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol) și Leonid Boaghi (primar al satului Sireți), care candidează pe listele Forța Dreptei.
- Mihail Vinogradov și Alina Zamăneagră, candidați din partea partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă
Moldovenii cu cetățenie română care doresc să voteze trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, fie pașaport românesc, fie carte de identitate. Este important de menționat că doar cetățenii români cu domiciliul în afacerea țării pot vota prin corespondență, iar aceștia trebuie să își exprime intenția de vot înainte de termenul stabilit.
Pentru a se asigura că își pot exercita dreptul de vot, cetățenii sunt sfătuiți să se informeze din timp asupra secțiilor de votare și să se prezinte la urne în perioada stabilită.
Președintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerile se desfășoară într-o zi de duminică şi au loc în luna anterioară lunii în care ajunge la termen mandatul de președinte. Guvernul stabilește data alegerilor prin hotărâre, cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării.
1 comment
Comments are closed.