CORUPȚIA UCIDE! Proteste antiguvernamentale la Belgrad

Mii de persoane au ieşit în stradă la Belgrad ieri seara, pentru a protesta împotriva guvernului preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, după incidentul produs în oraşul Novi Sad, unde 14 persoane au murit în urma prăbuşirii unui acoperiş al gării.

„Acesta nu a fost un accident. Au fost uciși de corupție, infracționalitate, contracte nepublice, neglijență și lăcomie. De asta suntem cu toții aici, să cerem responsabilitate și dreptate”, a spus avocatul Jovan Rajic de pe scena amenajată de protestatari.

Inițial, protestatarii intenționau să înmâneze președintelui Aleksandar Vucic cererile de demisie ale premierului Milos Vucevic și a primarului din Novi Sad, Milan Djuric. Însă palatul prezidențial era închis și înconjurat de poliție, astfel că protestatarii au decis să depuns cererile lor, printre care și publicarea contractelor secrete pentru reconstrucția gării, la Parlament. În caz că cererile nu vor fi îndeplinite, parlamentarii din opoziție au anunțat că vor iniția o moțiune de cenzură.

Politicienii sârbi de opoziție, activiștii și ONG-urile acuze autoritățile loiale lui Vucic și Partidului Progresist sârb de corupție deșănțată, legături cu crima organizată, nepotism și restrângerea accesului la informații. Vucic și aliații său au respins aceste acuzații.

Total
0
Shares
Previous Article

Premieră după 8 ani! Raportul asupra inflației pentru 2024 și noi estimări economice BNM

Next Article

PSD propune o comisie pentru anchetarea cheltuielilor în „interesul personal al președintelui Iohannis”