Igor Munteanu se adresează într-o scrisoare deschisă ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău

Într-o scrisoare deschisă transmisă astăzi Ambasadorului Janis Mazeks, Șeful Delegației Uniunii Europene, liderul CUB, Igor Munteanu, critică decizia CEC de a scoate din cursa electorală candidații incomozi puterii, numindu-o drept „sancțiuni disproporționale și anti-democratice”.

„Sunt revoltat de modul în care sunt organizate alegerile în acest an, 2024, pentru că ele nu pot fi numite nici libere, nici corecte și nici democratice”.

Recent, Dvs, Dle Ambasador Mazeikis, „ați încurajat cetățenii să participe la scrutin, asigurându-i că vor avea reguli clare și egale pentru toți. De ce nu vorbiți astăzi cetățenilor despre neregulile care se comit în acese alegeri, piedicile în calea libertății de expresie, dar și „o miopie fără precedent a Comisiei Electorale Centrale (CEC), care nu vede și nu aude despre folosirea fără limite a resursei administrative, prin miniștri nedegrevați, utilizarea pe larg a bugetului public în folosul unui singur candidat?

Deși, Codul electoral interzice categoric asocierea candidaților înscriși în cursa electorală cu orice fel de oficiali străini, inclusiv șefi de state și de guverne în perioada alegerilor, pentru a nu crea avantaje evidente, aceste evenimente au avut loc și deformează standardele electorale care ar trebui să asigure procesului electoral legitimitate și condiții egale pentru toți candidații, indiferent de opțiunile lor. Într-un stat de drept, nimeni nu ar trebui să fie deasupra legii”, susținem noi, ca partid liberal, afiliat Partidului ALDE Europe/Renew.

Sunt consternat să aflu că instanțele de drept resping pe bandă rulantă toate recursurile opoziției, făcându-se „luntre și punte” să apere statul, nu și cetățenii săi. Oare chiar nu doriți să auziți și alte opinii decât cele livrate de guvernare? Oare chiar credeți pe bune că este corect ca vocile europenilor din Republica Moldova trebuie să fie divizate între cei buni și cei răi, într-un proces care ar trebui să genereze mai multă solidaritate, nu impunitate și dispreț față de lege?!”

Dl Ambasador, Mazejkis, V-am explicat în detaliu motivele pentru care considerăm că decizia CEC din 24.09.2024 în privința candidatului CUB este o decizie eronată, ilegală, chiar dacă are acoperirea formală a celor 2 instanțe de drept, completate cu judecători „transferați” de la alte instanțe primare, într-un carusel al nepăsării față de justiție și a deciziilor influențate de politic.

Să știti că am contestat decizia CEC (N.2942 din 24.09.2024) în ambele instanțe de recurs, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție, dar nu am găsit nicăieri dreptate. Posibil că o vom găsi la CEDO. Totuși, lipsa accesului la un proces echitabil și desfășurat prin intermediul unor instanțe stabile, cu mandat deplin, mă face să cred că rezultatul acestor deliberări judecătorești este pecetluit chiar în „matrița” vettingului, influențat de actuala putere politică.

Am decis să vă pun la curent cu aceste fapte, pe care le-am prezentat instanțelor, pentru a nu permite autorității electorale (CEC) să distorsioneze motivele deciziei luate în privința candidatului CUB.

Ca și în Georgia, Moldova are nevoie de stat de drept și depolarizare. Noi, ca partid european, afiliat Partidului ALDE Europe, vom lua o decizie legată de mizele acestui scrutin și referendum, dar ținem să vă alertăm asupra condițiilor care fac aceste alegeri ne-libere și departe de a fi democratice și corecte”, a conchis Igor Munteanu.

Igor Munteanu a fost Deputat în Parlamentul Republicii Moldova perioada anilor 2019-2021, Președinte al Comisiei Economie, Buget și Finanțe (CEB) în 2019 și Președinte al Comisiei de Control al Finanțelor Publice (CFP) în 2020-2021. Între 2010-2015, Igor Munteanu a exercitat funcția de Ambasador E.P. al Republicii Moldova în SUA (Septembrie 2010-Iunie 2015), Canada (Februarie 2011 – martie 2013) și Mexic (2010-2015).

S-a lansat în campania prezidențială din partea Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), dar nu a fost înscris în cursa electorală. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC) acesta nu a avut numărul suficient de semnături valide.

Total
0
Shares
Previous Article

ALEGERI ÎN SUA. Luptă strânsă între Kamala Harris și Donald Trump

Next Article

Mitropolitul Vladimir a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să meargă duminică la VOT