LIVE TEXT. Moldova votează. Cele mai proaspete date despre prezența la vot și mersul votării

20:15. Diaspora bate azi toate recordurile. Până la această oră peste hotare au votat peste 303 mii de alegători.

18:00. Până la această oră au votat peste 1,5 MILIOANE de alegători –  peste 50% din listele electorale.

17:15. Până la această oră peste hotare au votat peste 241 mii de alegători.

16:05. Comisia Electorală Centrală anunță că prezența la vot depășește cu 4% prezența din primul tur. Deosebit de activ voteză diaspora. Secțiile de vot din Tokyo și Beijing s-au închis.

15:35. Circulația pe podul de legătură Râbnița-Rezina a fost restabilită.

15:00. PREZENȚĂ RECORD și în diaspora. Până la această oră peste hotare au votat peste 180 de mii de alegători.

14:30. Circulația pe podul de legătură Râbnița-Rezina a fost sistată, pe motiv că în fluxul de oameni se află o persoană care nu colaborează cu poliția și deține o cutie suspectă, refuzând să dezvăluie conținutul acesteia, comunică Poliția Națională.

14:00. PREZENȚĂ RECORD. Până la această oră au votat peste UN MILION de alegători – 35% din numărul celor înscriși în listele de vot.

13:10. Președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat, după ce și-a exercitat dreptul la vot, fiind însoțit de soția și fiica sa: “Am votat pentru viitorul moldovenilor din țară și de pretutindeni”.

12:05. Maia Sandu a votat “cu Moldova”. “Puterea este în voi, moldoveni!”, a declarat președinta la ieșire din secția de vot, îndemnând alegătorii să iasă la vot.

12:00. Până la această oră au votat peste 650 mii alegători – peste  23% din numărul celor înscriși în listele de vot.

11:30. Corupere a alegătorilor în ziua alegerilor la Drochia. Un cuplu, mituit cu peste 4 mii lei, pentru a-l vota pe unul din candidați. Informația a fost confirmată de către reprezentanții Poliției.

11:00. Conform multiplelor surse, se atestă un activism neobișnuit al alegătorilor la mai multe secții de vot, din Belarus, Azerbaidjan și Turcia. Totodată, la secțiile pentru cetățenii din stânga Nistrului au votat până la această oră tot atâția alegători, câți au participat în total la vot în turul 1.

10:45. Prim-ministrul Dorin Recean a votat alături de soția sa și a îndemnat moldovenii la mobilizare, pentru a nu permite ca votul să fie furat.

10:05 Comisia Electorală Centrală anunță că rata de participare până la această oră e peste cea înregistrată în primul tur. Votul în diaspora se desfășoară în regim normal, de asemenea cu o prezență peste cea din primul tur. CEC confirmă oficial cazurile de transportare organizată a alegătorilor, acestea fiind la moment examinate.

10:00. Până la această oră au votat peste 280 mii alegători – 10% din numărul celor înscriși în listele de vot.

09:15. Reprezentantul Promo-LEX, Nicolae Panfil a anunțat despre multiple nereguli înregistrate până la această oră. Un exemplu în acest sens, cozile de la o secție din Turcia, acolo unde cetățenii ar fi fost aduși cu microbuzul, organizat.

09:10. La urne s-a prezentat Alexandr Stoianoglo, care a votat “pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă, care dezvoltă relații și cu Estul, și cu Vestul”.

09:05. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban și-a exercitat dreptul de vot. Edilul a votat pentru “prezentul și viitorul copiilor noștri”.

09:00. Până la această oră au votat peste 140 mii alegători, 5,3% din numărul celor înscriși în listele de vot.

08:15. Încă de la ora 07:00 la secțiile de vot deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului s-au format cozi. Imagini foto de la unele secții au fost surprinse și publicate de jurnaliștii de la zonadesecuritate.md.

08:10. Comisia Electorală Centrală anunță că procesul de votare decurge în regim normal. Prezența la vot – 2,75% din numărul alegătorilor înscriși în listele de vot.

07:30. Secțiile de vot au fost deschise în toată țara. Alegătorii sunt așteptați să voteze la cele 2 219 secții, din care 1 988 pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru alegătorii din stânga Nistrului și 231 – în 37 de țări, inclusiv 3 secții pentru cei care și-au exercitat votul prin corespondență. Secțiile de vot vor rămâne deschise până la orele 21:00. 

 

Total
0
Shares
Previous Article

START VOT. Moldova își alege viitorul

Next Article

Primii 11 turiști moldoveni au votat în Japonia: „Un vot de departe, o speranță pentru Moldova”