Ministerul Afacerilor Externe a atenționat astăzi că în mediul on-line rusesc a fost distribuit un mesaj fals și manipulator despre includerea Republicii Moldova într-o pretinsă schemă de export în masă a materialului biologic.
„Informația este pură ficțiune. Fiind atribuită ministerului rus al apărării și distribuită de mai multe site-uri ruse, aceasta continuă seria de falsuri prin care propaganda rusă încearcă promovarea ideii că Ucraina poate folosi în perspectivă substanțe biologice. Elementul nou apărut acum e că și Republica Moldova ar fi implicată logistic în acest proces”, a explicat MAE.
„Declarăm cu fermitate: sunt falsuri, menite să creeze confuzii și ambiguități cu scopul discreditării autorităților moldovenești și căii europene a țării noastre. Mesajul fals a apărut premeditat de Ziua Independenței, cu scopul de a umbri sărbătoarea și a provoca dezbinare”, a punctat Ministerul de Externe.
Potrivit sursei citate, Republica Moldova este atașată tuturor normelor internaționale împotriva proliferării armelor biologice și așa va rămâne.
MAE a recomandat cetățenilor să se informeze doar din surse sigure.