Maia Sandu participă la Conferința ONU privind schimbările climatice

Președinta Maia Sandu participă marți, 12 noiembrie, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan.

Președinta va susține un discurs în cadrul segmentului de nivel înalt al COP29 și va avea întrevederi bilaterale cu alți șefi de stat și oficiali de rang înalt.

Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.

COP, sau Conferința Părților, este principalul forum internațional dedicat combaterii schimbărilor climatice și reunește anual șefi de stat și de guvern, mediul de afaceri și organizații ale societății civile.

În cadrul COP29, un accent deosebit va fi pus pe finanțare, deoarece tranziția globală către un viitor cu emisii reduse de carbon necesită investiții de ordinul trilioanelor de dolari la nivel global. Aceste fonduri sunt esențiale pentru a ajuta statele să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să protejeze oamenii afectați de efectele tot mai severe ale schimbărilor climatice.

Pe fondul temperaturilor globale record și al intensificării fenomenelor meteorologice extreme, COP29 își propune să mobilizeze sprijinul internațional pentru soluții care să contribuie la un viitor mai sigur și mai sustenabil, în special în țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice.

Total
0
Shares
Previous Article

Medalie pentru R. Moldova! Dan Olaru a câștigat bronzul la Campionatul Balcanic

Next Article

NEXT DOMINATOR? Șeful Moldovagaz confirmă întâlnirea lui Parlicov cu Miller