Maia Sandu, la Padova: Să nu permitem divizarea oamenilor în cei care au plecat și care au rămas acasă. Cu toții suntem cetățeni ai R.Moldova

Președintele R.Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu un grup de moldoveni stabiliți în Padova, Italia. În cadrul discuției, șeful statului a vorbit despre proiectele implementate de autorități și planurile de viitor.

Să nu permitem divizarea oamenilor în cei care au plecat și cei care au rămas acasă. Cu toții suntem cetățeni ai țării noastre – împreună dezvoltăm economia, împreună am eliberat țara de hoți, împreună promovăm bunul nume al Moldovei în lume, împreună avem grijă de familiile și localitățile noastre. Iar acum împreună avem de construit Moldova Europeană”, a declarat președintele.

Amintim că Maia Sandu întreprinde în perioada 27-29 septembrie o vizită în Italia. Șeful statului are programate întâlniri cu moldovenii din 7 orașe.

Total
0
Shares
Previous Article

Echipa de robotică a Moldovei a obținut două medalii de aur la competiția mondială First Global Challenge

Next Article

Candidatul Blocului „Împreună”, Octavian Țîcu, s-a lansat în campania electorală: „Dorim salvarea parcursului de integrare europeană”