Ministerul Agriculturii reafirmă sprijinul pentru agricultori și clarifică măsurile de susținere a pieței

Într-un mesaj adresat agricultorilor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare subliniază măsurile luate în ultimii doi ani pentru susținerea producătorilor agricoli, inclusiv licențierea importurilor de cereale pentru protejarea pieței interne, precum și planurile de subvenționare a anumitor culturi începând cu 2025.

„În ultimii 2 ani, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a demonstrat o atenție constantă asupra necesităților producătorilor agricoli, anticipând provocările acestora și adoptând măsuri proactive pentru a susține sectorul.

În ceea ce privește producătorii de cereale, au fost aplicate măsuri de licențiere a importurilor de cereale, pentru protejarea pieței interne și în asigurarea stabilității prețurilor.
Din comisia de licențiere fac parte și membri ai Asociației Forța Fermierilor. Toate informațiile au fost făcute publice și presa a fost informată argumentat pe fiecare decizie.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a subliniat constant angajamentul său față de toți agricultorii, adoptând o abordare constructivă, setată nevoilor fiecărui agent economic. În ceea ce privește subvențiile per ha, pe platformele ministerului dar și în declarațiile de presă s-a menționat acordarea acestora pentru producătorii de zahăr și legume, începând cu anul 2025, decizie justificată prin valoarea adăugată pe care aceste sectoare o aduc economiei naționale.

Referitor la aspectele politice, Serviciul informare și comunicare cu mass-media nu este mandatat să comenteze asupra numirilor sau demiterilor de miniștri, acestea fiind prerogative exclusiv ale Guvernului.

Ministrul își continuă activitatea în raioanele țării, menținând un dialog direct cu fermierii și abordând în mod eficient problemele acestora”, se notează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Total
0
Shares
Previous Article

Șeful diplomației UE, în ultima vizită la Kiev: Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina

Next Article

Surse: Cine sunt cei 5 miniștri care vor pleca din Guvernul Recean