Începând cu 1 ianuarie 2025, moldovenii care dețin pașaport românesc vor beneficia de două schimbări importante: eliminarea vizelor pentru călătoriile în Statele Unite și aderarea completă a României la spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre. Anunțul a fost făcut miercuri, 27 noiembrie, de oficialii români și de Departamentul de Stat al SUA, marcând un moment istoric pentru România.
Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța deciziilor luate la nivel european și internațional. „Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen și cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI din decembrie va formaliza această decizie mult așteptată, în mod legitim, de toți cetățenii români”, a declarat acesta.
Tot miercuri, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că România a îndeplinit criteriul necesar pentru includerea în Programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor pentru români a coborât la 2,61%, sub pragul de 3% impus de SUA. Astfel, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite fără viză pentru turism sau afaceri, pentru șederi de până la 90 de zile.
Premierul Marcel Ciolacu a salutat cele două vești majore pentru România. „Două vești excelente pe ziua de azi: aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene (COREPER). Românii vor călători fără vize în SUA de anul viitor, după ce Departamentul de Stat a confirmat că nivelul ratei de refuz a vizelor SUA pentru români a coborât sub pragul de 3%, ajungând la 2,61%”, a declarat premierul, avertizând însă că „trebuie să fim atenți la votul de la alegerile parlamentare din 1 decembrie, ca România să nu ajungă pe o pantă periculoasă!”
Aderarea completă la spațiul Schengen, care urmează să fie formalizată în Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 12 decembrie, vine după 17 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. De asemenea, transportatorii români vor avea beneficii economice semnificative, evitând pierderi financiare cauzate de timpii de așteptare la frontiere.
Aceste schimbări majore oferă oportunități suplimentare și pentru moldovenii cu cetățenie română, care vor putea călători mai ușor atât în Statele Unite, cât și în Europa, fără a mai întâmpina restricții birocratice.