Noi reguli pentru primirea compensațiilor în programul „Ajutor la Contor”

În noul sezon, persoanele care solicită compensații pentru energie vor trece printr-un proces de verificare complex, realizat de mai multe instituții. Spre deosebire de anul trecut, când ajutorul era dedus direct din factură, în acest sezon rece, compensațiile vor fi calculate și virate pe un card social, urmând să fie utilizate în funcție de criteriile stabilite.

„Am făcut câteva schimbări tehnice. De exemplu, am trecut de la categorii de vulnerabilitate energetică la un sistem de țintire individuală a fiecărei gospodării. Acum evaluăm mai precis situația fiecărei familii, luând în considerare veniturile, numărul de copii, existența persoanelor cu dizabilități severe sau alte caracteristici. Gospodăriile cu venituri mici vor primi o compensație mai mare. Am conectat sistemul nostru cu 11 baze de date din sectorul public, pentru a obține informații detaliate despre fiecare gospodărie – de la veniturile declarate, până la proprietăți sau pensii”, a explicat ministrul muncii, Alexei Buzu.

„Avem un sistem de verificare riguros. Dacă o persoană declară venituri 0, dar există indicii că ar avea venituri, vom verifica informațiile din bazele publice – de exemplu, din declarațiile fiscale sau din evidențele Casei Naționale de Asigurări Sociale. Dacă nu găsim date, verificăm și prin intermediul furnizorilor de energie. Scopul nostru este să identificăm orice discrepanță între veniturile declarate și cele reale”, a mai menționat ministrul muncii, Alexei Buzu.

Până în prezent, au fost depuse 422.682 de cereri pentru compensarea costurilor la energie pentru sezonul rece 2024-2025, dintre care 210.309 au fost completate cu ajutorul registratorilor. Majoritatea optând pentru plăți pe cardul social sau la oficiile poștale. Chișinăul deține cel mai mare număr de solicitări, cu peste 115.000 de gospodării înscrise, urmat de municipiul Bălți, cu 20.000 de cereri, și UTA Găgăuzia, cu peste 13.000. Alte raioane, precum Cahul, Ungheni și Orhei, au înregistrat peste 12.000 de cereri fiecare.

Eligibilitate și condiții de acordare

Toate gospodăriile încălzite cu gaze naturale, energie termică, electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete) sunt eligibile pentru compensații. În acest an, sprijinul financiar va fi oferit exclusiv sub formă de bani, iar beneficiarii vor putea alege una dintre cele trei opțiuni de primire a compensației: cardul social, oficiile poștale sau un cont bancar personal.

Pentru luna noiembrie, cererea trebuie depusă până la data de 28 a lunii curente. În cazul în care cererea este transmisă după această dată, compensațiile vor fi oferite începând cu luna următoare, fără posibilitatea de aplicare retroactivă.

Sunt trei modalități prin care se vor acorda compensațiile: prin contul bancar atașat la cardul social, prin poștă sau pe cardul bancar propriu, dacă acesta a fost declarat în cerere.

Calculul compensațiilor

Valoarea compensației este determinată individual de sistemul „Vulnerabilitatea Energetică”, care ia în calcul veniturile familiei, numărul membrilor gospodăriei, statutul fiecărei persoane (ex. pensionar, student, persoană cu dizabilitate etc.) și sursa principală de încălzire. Guvernul a renunțat la categoriile de vulnerabilitate, fiecare gospodărie primind o compensație unică, stabilită pe baza unor criterii adaptate nevoilor specifice ale beneficiarilor.

Condiții suplimentare de eligibilitate

Pentru a se califica, solicitantul trebuie să îndeplinească o serie de criterii, printre care: valoarea cumulată a bunurilor imobile deținute de membrii gospodăriei să nu depășească 2,5 milioane de lei, iar veniturile din dividendele pentru anul 2023 să fie sub 300.000 de lei. De asemenea, atât solicitantul, cât și membrii gospodăriei trebuie să fi locuit în Republica Moldova cel puțin 8 luni în ultimele 12 luni și să fi consumat, în medie, sub 350 m³ de gaze naturale pe lună în sezonul rece precedent.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a subliniat importanța ajustării compensațiilor la necesitățile reale ale cetățenilor vulnerabili, declarând că se dorește ca fiecare caz să fie analizat individual. De asemenea, compensațiile se acordă din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice, creat în 2022 și susținut de Uniunea Europeană și parteneri internaționali.

Apel la prudență împotriva tentativelor de fraudă

Cetățenii sunt sfătuiți să evite partajarea datelor personale în răspuns la apeluri sau mesaje nesolicitate, siguranța informațiilor personale fiind asigurată doar prin platforma compensatii.gov.md sau prin asistenți sociali autorizați.

În sezonul trecut, aproape 900.000 de gospodării au beneficiat de acest sprijin, ajutorul contribuind la reducerea sărăciei energetice și îmbunătățind situația financiară a multor familii vulnerabile din țară.

Total
0
Shares
Previous Article

Prima reuniune de cooperare în securitate și apărare între Moldova și UE

Next Article

Samsung Galaxy Ring – un inel inteligent pentru monitorizarea sănătății!