Rețea internațională de escrocherie destructurată: prejudicii de milioane și zeci de persoane implicate
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS și autoritățile din România, anunță reținerea a doi organizatori ai unei ample scheme de escrocherie și spălare de bani, desfășurată pe platforme de investiții false.
Activitatea infracțională, derulată începând din 2021 de un grup criminal organizat format din cetățeni ai mai multor state, a dus la prejudicii de peste 20 de milioane de lei. Peste 55 de victime din România și alte state europene au fost înșelate sub pretextul unor investiții profitabile în monede virtuale.
Membrii grupului infracțional contactau victimele prin intermediul unor platforme online și centre de apel special amenajate. Folosind identități false și reclame înșelătoare, aceștia promiteau câștiguri rapide din investiții mici, de aproximativ 250 USD sau 250 de euro. Victimele erau convinse să își transfere economiile către conturi controlate de suspecți, care utilizau tehnici de manipulare și accesau de la distanță conturile bancare ale acestora.
După colectarea datelor personale, precum acte de identitate sau informații despre carduri bancare, suspecții foloseau programe de control la distanță pentru a accesa conturile victimelor și pentru a transfera sumele în conturi proprii. Cei care refuzau să continue colaborarea erau amenințați.
Operațiunea „Deep Fake”
În luna august 2024, în cadrul unei operațiuni comune între autoritățile din Republica Moldova, România și Ucraina, s-au desfășurat 60 de percheziții în Chișinău, Ialoveni și Ocnița, precum și la Kiev. Au fost descoperite patru centre de apel unde activau zeci de persoane, folosind pseudonime și fiind testate inclusiv la poligraf pentru a evita deconspirarea activităților ilicite.
Printre obiectele ridicate se numără peste 100 de calculatoare, telefoane mobile, carduri bancare, arme de foc și sume importante de bani, inclusiv 58.000 de dolari la Kiev și peste 35.000 de dolari în Republica Moldova.
Descinderi recente: 99 de persoane identificate
În urma perchezițiilor desfășurate ieri, 28 noiembrie 2024, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, autoritățile au descoperit alte două oficii unde activau 99 de persoane implicate în escrocherii care vizau țări precum România, Italia, Turcia și state francofone. Au fost ridicate 72 de telefoane mobile, 78 de blocuri de sistem, înscrisuri, contracte de muncă și mijloace bănești a căror proveniență urmează să fie stabilită.
Au fost reținute două persoane suspectate a fi organizatorii schemei, iar investigațiile continuă pentru identificarea altor victime și evaluarea completă a prejudiciilor. Autoritățile estimează că grupul obținea zilnic venituri ilicite de peste 120.000 de dolari.
Cooperare internațională și investigații în curs
Operațiunea a fost sprijinită de Europol, Eurojust și Selec, fiind înregistrate peste 150 de plângeri în România, cu un prejudiciu estimat la 15 milioane RON. În Republica Moldova, investigațiile comune continuă, timp în care persoanele reținute beneficiază de prezumția nevinovăției.
Acțiunile autorităților vin ca un semnal de avertizare pentru cetățeni să fie prudenți cu investițiile online și să evite oferirea de date personale sau acces la conturile bancare către terțe persoane necunoscute.