Într-o postare pe o rețea de socializare, juristul, fostul ministru al Justiției și judecător al Curții Constituționale Alexandru Tănase analizează dezbaterile electorale din Republica Moldova.
“Trebuie să recunosc că de mulți ani, nu mai urmăresc dezbaterile electorale din Moldova. De-a lungul timpului, acestea au degenerat într-un pride al bârfelor, zvonurilor și atacurilor reciproce. Indiferent de încercările de a le cosmetiza, dezbaterile rămân absolut neinteresante, provinciale, uneori chiar deplasate. În funcție de platforma unde au loc, poți intui cu ușurință preferințele politice ale jurnalistului față de candidați. Formatul acestor dezbateri, neschimbat de trei decenii, n-a reușit niciodată să ofere un tablou clar privind viziunile și convingerile politice ale candidaților. În treacăt fie spus, comparați dezbaterile dintre Donald Trump și Kamala Harris cu mahalgismul și bulibășeala de pe malurile Bâcului”, notează Tănase.
“Pornind de la această realitate tristă, cel mai potrivit ar fi ca dezbaterile electorale din campaniile prezidențiale să fie reglementate exhaustiv în Codul Electoral, iar în turul doi al alegerilor prezidențiale, participarea candidaților la dezbateri să fie obligatorie. Cetățenii trebuie să aibă oportunitatea de a compara direct candidații și de a lua o decizie bine informată. În realitățile Republicii Moldova, dezbaterile ar trebui să fie organizate cel puțin o rundă și în limba rusă (daca candidații nu vor dori, dezbaterea trebuie tradusa în limba rusă), pentru a asigura accesul egal la informație pentru toți alegătorii.
Cât privește persoana moderatorului, nu există niciun argument solid ca dezbaterile să fie moderate de jurnaliști aleși de candidați, transformând acest element esențial al competiției politice într-un spectacol de vodevil. Opțiunea alegătorilor pentru alegerea președintelui trebuie să fie rezultatul unor dezbateri serioase, nu al întrebărilor de genul: „Cum reușiți, în ciuda tuturor atacurilor nedrepte și a campaniilor de denigrare, să rămâneți atât de dedicat(ă) luptei pentru binele țării și pentru bunăstarea cetățenilor noștri?”
Cel mai rezonabil ar fi ca dezbaterile să fie moderate de o persoană profesionistă și echidistantă politic, cu o reputație incontestabilă. De ce nu ar modera o astfel de dezbatere cineva precum Mircea Surdu de la M1? Întrebările pentru candidați ar putea fi formulate de experți în domenii cheie, precum economie, juridic, politică externă și sociologie și nu neapărat de moderator.
Cât ține de locul desfășurării dezbaterilor, acestea ar trebui să fie organizate la televiziunea publică, care are resursele, experiența și acoperirea necesară pentru un astfel de exercițiu. Aceasta este, de fapt, misiunea unei televiziuni publice finanțate din bani publici.
În acest scrutin, organizarea unor dezbateri electorale oneste, care să reflecte adevăratele valori politice și sociale ale candidaților, este determinantă pentru un proces democratic transparent și pentru o alegere informată a președintelui”, concluzionează expertul constituțional.