OPINIE: Cine e Călin Georgescu

Mass media e plină de titluri gen “candidat anonim”, “candidat de extremă dreaptă”, iar mult stimaţii sociologi şi analişti de curte stau în şoc şi chipuri nu pot explica fenomenul. Vi-l explic eu.

În primul rând, Călin Georgescu nu este un anonim, deși imaginea sa publică înainte de alegeri putea fi mai puțin cunoscută pentru un segment al electoratului. El are o carieră semnificativă în sectorul public și internațional. A lucrat ca funcționar public în Ministerul Mediului și Ministerul Afacerilor Externe, unde a coordonat proiecte de mediu și dezvoltare durabilă. De asemenea, a colaborat cu Organizația Națiunilor Unite (ONU) pe teme de dezvoltare sustenabilă și politici ecologice, ceea ce îi conferă un profil internațional apreciabil, fiind Director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă din România din 2000 până în 2013. În acest rol, a coordonat dezvoltarea a două versiuni ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României, aliniate la orientările europene. După 17 ani de serviciu în domeniul mediului în sistemul Națiunilor Unite, Georgescu a fost numit director executiv al Institutului Global Sustainable Index al Națiunilor Unite din Geneva și Vaduz pentru perioada 2015–2016. Înainte de aceasta, a fost președinte al Centrului European de Cercetare pentru Clubul de la Roma (2013–2015). De asemenea, este membru al Clubului Internațional de la Roma din Elveția.

Succesul său surprinzător la alegeri sugerează că mulți alegători au rezonat cu mesajele sale despre suveranitate și întoarcerea la valori tradiționale, chiar dacă nu au fost conștienți inițial de trecutul său profesional. Campania sa a pus accent pe aceste teme, reușind să atragă sprijinul unei părți semnificative a populației, mai ales a celor dezamăgiți de politicienii tradiționali.

Prin urmare, Georgescu nu este „un necunoscut”, ci mai degrabă o figură cu un profil discret, care a devenit vizibilă datorită contextului politic favorabil și a unui mesaj bine articulat. Este văzut ca o figură cu un discurs axat pe valori tradiționale și suveranitate națională, câștigând susținere din partea unor grupuri dezamăgite de politicienii convenționali.

În turul I al alegerilor prezidențiale din 2024, Georgescu a surprins, clasându-se pe locul 1, deși sondajele îl indicau ca outsider.Succesul său poate fi explicat prin mai mulți factori, am să încerc să le numesc pe unele din ele cu toate că nu afirm că lista este exhaustivă:

1. Mesajul său a fost orientat împotriva „sistemului”, atrăgând electoratul nemulțumit de partidele tradiționale.

2. A reușit să capitalizeze pe rețelele sociale, adresându-se direct cetățenilor fără filtre instituționale.

3. Georgescu a înregistrat un sprijin considerabil în diaspora, dar și în zone rurale, unde promisiunile sale de revenire la valorile tradiționale au rezonat puternic.

4. Mulți dintre principalii rivali s-au canibalizat reciproc pe segmente similare ale electoratului.

Reușita sa reflectă nu doar popularitatea personală, ci și o mișcare de protest față de status quo-ul politic din România. Clar? Lumea s-a săturat de mesaje pompoase şi mincinoase, de politicieni de carton şi indivizi care vorbesc fără să îşi dea seama, care promit multe şi de toate, însă puţin ce îndeplinesc. Mai mukt ca atât când te uiţi în facturi, încerci să realizezi că mult stimaţii politicieni trăiesc într-o lume paralelă. Da, Călin Georgescu a fost asociat cu poziții controversate care au determinat percepția că ar avea înclinații pro-ruse. În trecut, el a fost susținut de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), un partid cu accente naționaliste și suveraniste. Legătura sa cu AUR și retorica utilizată de această formațiune, care critică influența occidentală și promovează o politică eurosceptică, au contribuit la această percepție. Georgescu a fost propus ca premier de către AUR în mai multe rânduri, ceea ce i-a adus notorietate, dar și controverse. De asemenea, Călin Georgescu a fost implicat în mișcări care pun accent pe suveranitate și reîntoarcerea la valorile naționale, teme exploatate de propaganda rusească în regiune. Deși el nu a exprimat deschis poziții pro-Kremlin, asocierea cu grupuri și persoane cu viziuni similare a alimentat speculațiile privind afinitățile sale ideologice​.

Georgescu nu a adoptat o poziție fermă de condamnare a acțiunilor Rusiei, precum anexarea Crimeei sau agresiunea din Ucraina, ceea ce lasă loc speculațiilor.

Dar, în opinia mea, Călin Georgescu pare să fie mai degrabă un suveranist care pune accent pe independența României de influențele externe, fără a declara deschis simpatii pentru Rusia. Percepția că este pro-rus provine din asocierea cu persoane și teme promovate de Kremlin, însă aceasta poate fi exagerată de opoziția politică și de presă. Pentru a concluziona definitiv, ar fi necesare dovezi mai clare privind poziționarea sa față de Rusia.

Vă întrebaţi de ce sociologii și institutele de sondare s-au înșelat în cazul lui Călin Georgescu? Cum să vă explic? Din mai multe motive, dar în primul rând a fost subestimat electoratului tăcut. Georgescu a reușit să mobilizeze un segment semnificativ de alegători care fie nu au participat anterior la sondaje, fie nu și-au exprimat opiniile din cauza scepticismului sau a lipsei de încredere în sistem. Acest „electorat tăcut” este adesea trecut cu vederea, iar efectul său devine evident abia în ziua votului.Luaţi, vă rog, în calcul şi fenomenul „Bradley”:

alegătorii ar putea să fi ezitat să-și exprime susținerea pentru Georgescu în sondaje din teama de a fi judecați sau marginalizați pentru asocierea cu ideologia sa. În urne, însă, acest factor nu mai joacă un rol.

O altă cauză e faptul că campania lui Georgescu a fost puternic amplificată în ultima săptămână înainte de alegeri, mai ales pe rețelele sociale. Mesajele sale naționaliste și apelurile la suveranitate au rezonat cu nemulțumirile electoratului față de establishment-ul politic, ducând la o mobilizare neașteptată. Şi nu uitaţi de bias-ul sondajelor. Deh, numai nu negaţi că sondajele sunt la comanda concurenţilor electorali! Mai mult ca atât, multe sondaje reflectă opiniile celor care sunt mai dispuși să răspundă, deseori alegători din mediul urban sau cu opinii mai previzibile. Susținătorii lui Georgescu, mai ales din zone rurale sau diaspora, ar putea să fi fost subreprezentați în eșantioane.

Şi cel mai important – influența rețelelor sociale! Strategia sa de comunicare a folosit eficient platformele digitale, unde a captat atenția unor grupuri care au fost ignorate de alte campanii. Impactul viral al discursurilor și postărilor sale a fost greu de cuantificat în sondaje.

De fragmentarea voturilor opoziției mai este cazul să vorbesc? Foarte mulţi candidaţi la prezidenţiale, practic cu acelaşi mesaj. Contracandidații săi, aparținând partidelor tradiționale, s-au „canibalizat” pe un segment similar de alegători. Georgescu a beneficiat de un electorat mai consolidat pe baza unui mesaj diferit.

Aceste erori sociologice subliniază limitele modelelor tradiționale de predicție electorală, mai ales în fața unor schimbări sociale rapide și a impactului tehnologiei asupra comunicării politice.

Cine va fi contracandidatul lui Georgescu în turul II, vom afla în curând, dar cert este faptul că succesul lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România poate fi interpretat nu doar ca o recunoaștere a mesajelor sale sau a carierei sale, ci și ca o reacție a alegătorilor împotriva status quo-ului politic. În ultimii ani, electoratul românesc a demonstrat o tendință tot mai pronunțată de a susține figuri politice percepute ca outsideri sau anti-sistem, ca o formă de protest față de clasa politică tradițională, văzută de mulți ca fiind ineficientă, coruptă sau neconectată la nevoile cetățenilor.

Deci, trendul suveranismului dat în Statele Unite de Trump, manifestându-se sub diferite forme politice și sociale, se manifestă şi în România. Suveranismul în România, similar cu alte țări din Europa Centrală și de Est, continuă să crească ca reacție la globalizare, la presiunile externe și la insatisfacțiile față de clasa politică tradițională. În acest context, suveranismul nu este doar o mișcare politică, ci și o formă de protest împotriva ceea ce este perceput ca o pierdere a autonomiei naționale în fața influențelor externe.

PS. o să spuneţi acuş unii din voi despre războiul hibrid dus de Rusia. Nu exclud, dar influienţa poate fi doar parţială, şi mai mult ca atât, acest război hibrid a fost dus şi de politicienii, care pretind că le pasă de ţară, împotriva propriului popor. Într-un stat unde politicienii şi guvernul îşi face bine treaba, aceste războaie hibride practic nu au nici o influienţa. Aşa că, no comment. Alţii o să vorbească de deep state, ei dar asta e o altă discuţie, lungă şi controversată, de care eu nu am chef.Sursa: Inna Virtosu Facebook