PAS anunță că o susține pe Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale din România

În turul doi al prezidențialelor din România, PAS va susține în mod categoric pe Elena Lasconi și va face campanie pentru candidatul pro-european. Declarațiile sunt făcute de președintele Parlamentului Igor Grosu.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Grosu menționează:

„Peste 80.000 de cetățeni din țara noastră și-au exprimat opinia politică, o prezență aproape dublă față de primul tur al prezidențialelor din 2019. Mă bucur că peste 80% dintre ei au votat candidați pro-democratici și pro-europeni, în timp ce extrema dreaptă a obținut un scor minuscul. Acest lucru demonstrează că românilor basarabeni le pasă de viitorul democratic și prosper al României și al Republicii Moldova”, scrie președintele Parlamentului pe Facebook.

„În turul doi al prezidențialelor din România, PAS va susține în mod categoric pe Elena Lasconi și va face campanie pentru candidatul pro-european. Elena Lasconi este un politician integru, principial, care va lupta pentru dezvoltarea economică și democratică a României în cadrul UE și NATO. De asemenea, avem încredere că Elena Lasconi va sprijini Republica Moldova și va oferi tot suportul necesar țării noastre în parcursul nostru de aderare la UE.

Este crucial ca românii basarabeni să se mobilizeze mai mult ca niciodată pentru a o susține pe Elena Lasconi. Trebuie să protejăm România și Republica Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste, care admiră dictatorii. În turul doi al prezidențialelor din România se decide nu doar soarta României, ci și a Republicii Moldova. O Românie prosperă, membră a UE și NATO, este absolut esențială pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova. Alegerea la prezidențialele din România este mai clară ca niciodată”, mai scrie Igor Grosu.

Total
0
Shares
Previous Article

AMERICA FIRST. Donald Trump anunță majorări de taxe la importurile din Canada, Mexic și China

Next Article

Din salvatori în victime. Doi medici de pe ambulanță din Chișinău, agresați fizic în timpul misiunii de serviciu