„Prima Casă Plus”: Credite de 1,2 miliarde de lei acordate în primele trei luni

Peste 1000 de familii din Republica Moldova au beneficiat de locuințe noi în doar trei luni de la lansarea oficială a programului „Prima Casă Plus” în august 2024. Majoritatea beneficiarilor sunt tineri tineri și familiile cu venituri medii.

În medie, beneficiarii programului au 35 de ani și au achiziționat locuințe cu prețuri între 400.000 și 2,5 milioane de lei. Majoritatea acestora (90%) au ales apartamente, iar restul case. Programul a avut un impact semnificativ în mediul urban, unde aproape toate locuințele au fost achiziționate, însă și zonele rurale au fost sprijinite, prin majorarea cotei de garantare pentru locuințele din afacerea acestora.

Vadim Codreanu, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a declarat: „Programul nu doar că facilitează accesul la locuințe, dar contribuie și la dezvoltarea pieței imobiliare sustenabile și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”.

Printre noutățile programului se numără extinderea accesului pentru profesii liberale, cum ar fi avocați și taximetriști, și majorarea plafonului maxim de creditare la 2,5 milioane de lei. De asemenea, termenul maxim al creditului a fost extins la 30 de ani, iar cota de garantare pentru locuințele din afacerea Chișinău a fost crescută la 65%, pentru locuințele mai noi de 10 ani.

„Prima Casă Plus” sprijină nu doar achiziția de locuințe, ci și dezvoltarea economică a regiunilor, oferind șanse mai mari pentru familii și profesioniști în diverse domenii.

Total
0
Shares
Previous Article

ULTIMA ORĂ. Doi candidați la prezidențialele din România solicită CCR ANULAREA primului tur al alegerilor

Next Article

Un fost fotbalist are cele mai mari șanse să devină PREȘEDINTE al Georgiei