Socialiștii inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Recean

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) anunță că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean.

Potrivit sursei, decizia vine în contextul „crizei continue din sectorul energetic și al acuzelor de incapacitate a executivului de a implementa măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor și a economiei naționale”.

„În ultimele luni, am fost martorii unei politici dezastruoase a cabinetului de miniștri, care a dus la o nouă majorare a tarifelor pentru resursele energetice. Aceste decizii au provocat creșterea inflației, agravarea instabilității social-economice și, inevitabil, vor conduce la noi creșteri ale prețurilor la bunuri și servicii”, a declarat PSRM.

Formațiunea a subliniat că toate documentele necesare pentru inițierea procedurii de demitere a guvernului sunt pregătite, subliniind că actuala criză poate fi soluționată doar printr-o resetare politică.

PSRM insistă asupra organizării alegerilor parlamentare anticipate, considerând că o nouă conducere, cu un mandat clar și susținerea cetățenilor, este esențială pentru restabilirea stabilității și pentru asigurarea unei dezvoltări sustenabile.

Socialiștii au făcut un apel către toți deputații din Parlament să susțină moțiunea de cenzură, subliniind că acest vot reprezintă „o chestiune de responsabilitate față de popor, care așteaptă acțiuni ferme și constructive”.

Total
0
Shares
Previous Article

Dorin Recean avertizează: Pericolul fragmentelor de rachete și drone pe teritoriul Republicii Moldova persistă

Next Article

Guvernul va oferi compensații pentru a sprijini cetățenii în fața creșterii tarifelor la gaze