Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a publicat rezultatele studiului de satisfacție a beneficiarilor sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală, desfășurat între martie și august 2024.
Studiul, la care au participat peste 4600 de respondenți, atât asigurați, cât și neasigurați, arată că aproape 90% dintre cetățeni au acces la asigurarea medicală obligatorie. Dintre aceștia, cei mai mulți au beneficiat de consultații la medicul de familie (76,8%) și consultații la medici specialiști (45,6%) în ultimul an, confirmând astfel că serviciile primare rămân printre cele mai solicitate. Accesul gratuit la ambulanță, consultațiile la medicul de familie și tratamentele spitalicești au fost considerate drept principalele avantaje ale asigurării de 83,8% dintre participanți.
În același timp, studiul a identificat unele provocări semnificative. Jumătate dintre respondenți (51,2%) au semnalat timpi lungi de așteptare pentru consultații și tratamente, iar unii au renunțat la consultații din acest motiv. Deficitul de personal și calitatea serviciilor medicale au fost alte aspecte discutate de respondenți, iar 10% dintre aceștia au indicat că dificultățile financiare au constituit o barieră în accesarea serviciilor medicale.
Un fenomen important semnalat este reprezentat de plățile informale: 18,4% dintre respondenți au oferit bani sau cadouri din proprie inițiativă personalului medical, iar 8,4% au raportat că li s-a solicitat o plată informală. Totodată, cheltuielile suplimentare pentru serviciile medicale sunt încă frecvente, majoritatea cetățenilor declarând că au achitat sume adiționale pentru a reduce timpul de așteptare sau pentru a accesa servicii neacoperite.
În ansamblu, mai mult de jumătate dintre respondenți s-au declarat mulțumiți de calitatea și volumul serviciilor incluse în asigurarea medicală obligatorie, în ciuda nemulțumirilor privind timpul alocat consultațiilor și starea echipamentelor medicale.