UPDATE. Ministerul Apărării precizează printr-un comunicat că “sistemele de supraveghere aeriană din dotarea Armatei Naționale nu au detectat nici o încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova”.
Patru rachete au zburat în această dimineață deasupra Republicii Moldova. S-a întâmplat în timpul atacului masiv cu rachete de croazieră de model Kalibr asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Incidentul a fost raportat de locuitorii din nordul țării.
“Locuitorii satului Bîrnova din raionul Ocnița au raportat că, astăzi, 28 noiembrie, la primele ore ale dimineții, patru rachete rusești au zburat prin spațiul aerian al Republicii Moldova”, transmite Nord News. Primarul satului, Valeriu Scutelnik, a confirmat că au fost auzite zgomote puternice: „Am auzit niște sunete, însoțite de un bubuit caracteristic”, a declarat primarul.
Potrivit surselor, rachetele ar fi zburat în direcția centralei hidroenergetice Novodnestrovsk, situată pe râul Nistru, în Ucraina, în apropere de granița cu Republica Moldova.