Un polițist din Hîncești, condamnat pentru corupere pasivă după doi ani de procese

După doi ani de procese, în care inculpatul s-a sustras de la ședințele de judecată, fiind anunțat în căutare, un polițist din Hîncești a fost condamnat la 3 ani de închisoare și o amendă de 200.000 de lei pentru corupere pasivă.

Într-un dosar investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA), Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus sentința definitivă.

Conform procurorilor, ofițerul superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești ar fi solicitat în octombrie 2022 suma de 750 de euro (aproape 14.300 de lei) de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul fără permis și în stare de ebrietate. Polițistul a cerut banii pentru a nu aplica o amendă proprietarului vehiculului, care nu era persoana investigată, ci altcineva.

Dosarul a fost deschis după un denunț, iar polițistul a fost reținut de CNA în momentul în care a primit banii, sub supravegherea autorităților. La finalul procesului, instanța a decis ca inculpatul să ispășească o pedeapsă de 3 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis și a dispus o amendă de 200.000 de lei. De asemenea, acesta va fi privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.

Suma de 750 de euro, considerată probă a infracțiunii, a fost confiscată și trecută în proprietatea statului. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Potrivit legii, inculpatul este considerat nevinovat până la o hotărâre judecătorească definitivă.

Total
0
Shares
Previous Article

Ministra de Externe a României, cuvinte de APRECIERE pentru cetățenii Republicii Moldova

Next Article

Mișcarea Respect Moldova critică remanierile guvernamentale și solicită schimbări profunde