50 de mii de soldați ruși și nord-coreeni sunt gata de o intervenție în forță pe frontul din regiunea Kursk, parțial ocupată de Armata Ucrainei, transmite The New York Times.
Conform jurnaliștilor americani, care fac trimitere la oficiali ucraineni și șefi din Armata Ucrainei, noutatea proastă pentru Ucraina e că armata rusă reușește să pregătească ofensiva pentru a elibera teritoriile rusești ocupate de Armata Ucrainei fără a atrage rezerve de pe frontul din Ucraina.
Trupele rusești pregătite pentru ofensivă sunt completate pe baza militarilor proaspăt recrutați, inclusiv din Coreea de Nord, fără a implica trupe care ar fi retrase de pe frontul din Est. Amintim că anume aceasta a fost logica intervenției armatei ucrainene în regiunea Kursk a Federației Ruse.