La 1000 de zile de război în Ucraina, Republica Moldova și-a exprimat sprijinul ferm pentru poporul ucrainean printr-un gest simbolic. Clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului Ucrainei, marcând acest moment de rezistență și curaj al vecinilor noștri în fața agresiunii Rusiei.
Momentul are loc în scuarul Parlamentului, ca semn de susținere continuă a Moldovei față de Ucraina.
„Astăzi se împlinesc 1000 de zile de război în Ucraina. Sunt 1000 de zile în care Federația Rusă bombardează satele și orașele din Ucraina, iar milioane de ucraineni trăiesc o dramă. Sunt o mie de zile în care Ucraina luptă eroic și stă dreaptă în fața agresorului. Poporul ucrainean merită și trebuie să fie învingător, iar Moldova îi va fi alături și la bine și la greu”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.
Iluminarea Parlamentului în culorile drapelului Ucrainei este o acțiune simbolică prin care autoritățile moldovenești transmit un mesaj clar de pace, sprijin și solidaritate în fața agresiunii rusești. Acest gest se alătură altor inițiative de susținere a Ucrainei din partea Republicii Moldova, care continuă să sprijine vecinii în lupta lor pentru independență și suveranitate.
Moldova rămâne un susținător constant al Ucrainei și promite să continue să ofere ajutorul necesar în această perioadă de război.